Autentificare utilizatori

Parteneri media

www.tmpress.ro - Informație curată

http://www.radiotimisoara.ro - Conectat la evenimente

http://www.radiotimisoara.ro - Conectat la evenimente

Finanţatori şi sponsori

"Ziua mondială ADHD"

Navigator

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

Cine e nou

  • albastrela
  • cri
  • Caskett
  • marianmariana
  • kitty_mnk1985

                                 Descarcă DECLARAŢIA 230

Medierea învăţării la copiii cu c.e.s. prin soft-uri educaţionale terapeutic-compensatorii (1)

Elevii cu dizabilităţi sunt expuşi unui anumit risc, în special în
mediul academic. Se ştie că, în mod proporţional, aproape de două ori
mai mulţi elevi cu dizabilităţi renunţă la şcoală. În
clasă, elevii cu dizabilităţi se confruntă cu mai multe probleme decât
colegii lor fără dizabilităţi. De
exemplu, copiii cu tulburări de atenţie au probleme de disciplinare,
note mici sau incapacitatea de a-şi împlini sarcinile (DuPaul &
Stoner, 2003; Reid, Trout & Schartz, 2005). Copiii cu tulburări
emoţionale şi/sau
comportamentale sunt predispuşi deficienţelor academice la multe
materii cum ar fi cititul, matematica şi scrisul. După ce termină
şcoala, aceşti elevi se confruntă cu tot felul de probleme la găsirea
unui loc de muncă şi la integrarea lor în societate. Având în vedere
faptul că, în
ultimii 40 de ani, s-a extins folosirea tehnologiei în clasă, a apărut
speranţa unei îmbunătăţiri a participării la activităţile din clasă a
copiilor cu dizabilităţi. Aplicaţiile bazate pe utilizarea
calculatorului, cuplate cu un software nou şi îmbunătăţit şi cu
dispozitive mai bune de adaptare, ar putea fi de mare ajutor copiilor
cu dizabilităţi, pentru finalizarea educaţiei lor şi pentru a deveni
productivi în
societatea din care fac parte. Kulik şi Kulik (1987) au comparat
invenţia calculatorului şi impactul său asupra educaţiei cu invenţia
tiparului în secolul al XV-lea. În acelaşi mod, mulţi susţinători ai
educaţiei bazate pe tehnologie au subliniat importanţa apariţiei erei
calculatorului în domeniul educaţiei. Pentru a ne forma o părere,
folosirea calculatorului în clasă pentru susţinerea procesului de
învăţare poate fi apreciat în două moduri: fie ca învăţare „de la”
calculatoare, fie ca învăţare „cu ajutorul” calculatoarelor. Învăţarea
„de la” calculatoare
reprezintă forma tradiţională de folosire a calculatoarelor în clasă,
este descrisă de Murphy, Penuel, Means, Korbak şi Whaley (2002) ca
fiind
introducerea discretă a programelor de software educaţional, inclusiv a
învăţării ajutate de calculator (IAC), a învăţării bazate pe calculator
(IBC), sistemele de învăţare integrată, şi alte aplicaţii software.
Computerele sunt folosite de elevii cu dizabilităţi pentru a efectua
diferite exerciţii specifice. Învăţarea „de la” calculatoare, ca
abordare educaţională a tehnologiei, poate lua multe forme, inclusiv
introducerea de către profesor a unor subiecte noi şi acordarea de
oportunităţi de învăţare individuală. Pe de altă parte, învăţarea „cu
ajutorul” calculatorului este folosirea calculatorului ca instrument de
învăţare. Prin această abordare, educatorii au realizat beneficiile
utilizării calculatorului, inclusiv accesul la Internet, ca mijloc de
îmbunătăţire a
abilităţilor elevilor de rezolvare a problemelor. Această abordare
extinde orizontul elevilor dincolo de pereţii sălii de clasă în lumea
telecomunicaţiilor, a cercetării on-line şi accesul la resurse pe care
comunitatea din care face parte nu i le poate asigura pe plan local. A
fost întrebuinţat în mod tradiţional un model practic de instruire şi
de remediere (Bender, 1986). În matematică, potrivit lui Okolo et
al. (1993), profesorii “au îmbrăţişat IBC-ul 
ca pe un instrument eficient de transmitere a metodelor practice
de care au nevoie elevii pentru deprinderea abilităţilor”. Meditarea,
care implică un copil mai mare sau un adult, s-a dovedit a fi eficientă
în îmbunătăţirea
rezultatelor şi a motivaţiei academice - în cazul elevilor expuşi
riscurilor (Lazerton, Foster, Brown, & Hamnel, 1988). Prin
intervenţii bazate pe tehnologie înţelegem intervenţii ale căror
caracteristici fundamentale au fost practici bazate pe tehnologie, aici
fiind incluse „intervenţii pe computer sau video, programe multimedia,
evaluare bazată pe tehnologie şi înregistrări audio cuvânt cu cuvânt”
(Maccini, Gagnon, & Hughes, 2002, pag. 247). Folosirea suplimentară
a computerului ca o modalitate de învăţare este eficientă nu doar
pentru
familiaritatea intervenţiei de instruire, ci şi pentru abilitatea
elevilor de a ţine parţial pasul cu prezentarea şi pentru motivaţia
adiţională, inerentă în folosirea computerului.

 

Înv.-educ. Lidia Ciortuz

C.R.A.E. “Speranţa”

 

Surse:

http://www.nationaltechcenter.org/matrix/docs/AReviewTechnology-BasedApp...

http://www.psocenter.org/Docs/TechRevAppA-E.pdf

http://www.citeducation.org/docs/AERA_CITEd.pdf

http://www.wested.org/pub/docs/tdl/research.htm

http://www.wested.org/pub/docs/tdl/research.htm
http://www.yeslearning.org/

 

Parteneri web: Take a New Look Newlook Euproject Scoala Parintilor Autism Romania

Design si hosting: Paymaster Web Design Studio - Concept original: Artinet